Vai, sărmanul! Vai de Rilă!
-Cred că mă voi da bătut,
Amicii mi-au dispărut...
Zise Rilă-Iepurilă.
În hohote porni să plângă,
Lacrimile, ca un râu voiau să curgă,
Și cuprins de dor și jale
Se plimba prin văi, agale.
La doi pași de iepuraș
Dormea Prințul Toporaș,
Doar că cel ce suspina
Spulberat-a linșitea.
Cam ursuz el s-a trezit
Și îndată a grăit:
-Iepurașul Rilă? Tu ești?
Da' amar te mai jelești,
Somnu-mi dulce îl stârpești,
Sau... pe cineva bocești?
-Vai de mine, Toporaș!
Plâng precum un copilaș,
Ucenicii-s rătăciți,
Și nu se lasă găsiți...
-Vai, sărmane Iepuraș,
Iată-un sfat de toporaș,
Căci necazul ți-l cunosc,
Știu ce-a fost și cum a fost.
Dincolo de Fantezia
S-așterne verde, câmpia,
Trenul de îl vei lua
La Oradea te-a lăsa.
Acolo, am auzit de bine
Despre-un atelier cu fire,
Iar acele fete-s talentate
Atelierhandmade, frate!
Mii de perle colorate,
Mii de fire croșetate,
Cercei, broșe, păturici,
Tot ce vrei găsești aici,
Cadouri pentru pitici,
Mămici, tătici și bunici,
Cordeluțe pentru fete,
Și-agrafe foarte cochete.
Deci, acolo să te duci
Balul Verii să-l apuci...
Altminteri Vulpița Mia
Câștiga-va bătălia.
Pe astă petală-ți las
Harta acelui oraș.
Hai să nu stăm la povești,
Trenul trebuie s-aștepți
Și degrabă să pornești!
Auzind acestea toate
Rilă s-a dezmeticit,
Trenul spre Oradea îndată a sosit
Și în călătorie Rilă a pornit.
Afară se făcu noapte...
Lacrimile-i curgeau șiroaie:
-Unde-s prietenii mei oare?
Dar ascuns după-o valiză-
Fiindcă nu avea bilet-
Noaptea-avea să treacă lent,
Însă iată prima rază!
-Nu știu cum s-a întâmplat,
Însă somnul m-a furat!
O fi de la legănat...
Trenul a oprit în gară,
Cum să scape Rilă afară?
Cine acel bagaj va lua,
Sigur îl va observa.
Iepurașul-avu noroc:
Nu a fost văzut deloc...
Însă partea cea mai grea abia acum urma:
În orașul acesta mare cum se va furișa?
A coborât cuprins de gânduri, neatent umbla,
N-a vazut că o locomotivă din urma lui venea.
A simțit doar o înțepătură-n spate
Și o voce ascuțită îi spunea:
-Păi bine, iepurașule, se poate?
Aici trebuie să umbli repejor
Că nu ești la tine pe ogor!
Era un porumbel ce semăna cu Poștășilă,
Dar avea un glas... parcă era acvilă.
-Iartă-mă... Eram îngândurat,
Îi răspunse Rilă cu un glas speriat.
-Nu te teme, iepuraș, de mine.
Am vrut doar să îți fac un bine.
Văd eu clar că nu ești de aici,
Iar în oraș vei găsi multe, multe piedici...
Așadar, pe mine mă cheamă Păsărilă.
Tu cum te numești?
-Eu sunt Iepurașul Rilă!
-Iepurașule Rilă, prietenia mea primești?
Așa și-a făcut Rilă un nou și bun amic,
În orașul mare, nu se mai simțea mic.
Avea acum un prieten de nădejde
Și a început să-și depene întreaga poveste.
Când lui Păsărilă harta i-a arătat
Pe moment în clonț l-a și luat
Și spre faimosul atelier împreună au zburat.
Când a ajuns în ușa atelierului
Rilă începu să plângă și să mulțumească cerului:
La o masă mare, ca niște furnici
Lucrau de zor ai lui ucenici.
Iar fetele de la atelier le erau de ajutor,
Munca o făceau cu mult drag și spor.
Rilă, bucuros, împărțea îmbrățișări
Și curios era cum ucenicii au ajuns prin aceste zări.
A aflat că Zâna Munților le-a călăuzit drumul,
Că prietenii lui Poștășilă au adus aici tot grupul.
Astfel, fericit, cu zâmbetul pe față,
Rilă nu stă mult și începe să țeasă.
Și-au țesut trei zile-n rând,
Dar cum Balul e curând
Trebuie să plece.
Căci timpul e scurt și repede trece.
La plecare n-aveau nevoie de mărgele și fire,
Sacii erau plini de agrafe fine.
Toată beleaua avea acum un happy-end
Datorită fetelor de la atelierhandmade.
Și ajuns-au Rilă ți ucenicii în toiul Balului
Așezând taraba în fața adversarului.
Povestea lui atrăgea și mai mulți clienți,
Agrafele făceau furori, erau ca niște magneți.
Supărată a fost Vulpița Mia,
Atât de supărată că a părăsit Fantezia.
Rilă nimic nu a mai auzit apoi de ea,
Și cu sfințenie munca în continuare își făcea
În atelierul din orașul Fantezia
Răspândind în toată lumea farmecul și bucuria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu