duminică, 8 septembrie 2013

Un nou aliat in lupta cu praful

Toată vara Oradea a fost un șantier plin de praf. S-au săpat zeci de strazi pentru a înlocui rețeaua de termoficare. Orădenii știu, își amintesc cu amărăciune diminețile în care ar fi dormit până pe la 9-10, dar se trezeau la 6 din cauza utilajelor, iar alții încă trag ponoasele și n-au apă caldă. Marea problemă, cel puțin în cazul meu, a fost cauzată de praf pentru că o persoană alergică trece cu greu peste astfel de condiții. Disconfortul a fost accentuat și de secetă, era mai mult praf ca niciodată. Bineînțeles că străzile au rămas neasfaltate în urma reabilitărilor făcute, iar de câteva zile bate un vânt turbat care aduce pe ferestrele deschise milioane de particule de praf.

Astfel, praful de pe mobilă s-ar putea șterge și zilnic, fiind alergică, problema asta nu-i nouă. De multă vreme eu și mama căutam soluții, căutam produse care să facă față, iar produsele scumpe au picat testul cu brio. Și, dacă produsele scumpe tot n-au dat randament, am zis să încercăm cu altceva, că tot trebuie să repetăm operațiunile de stârpire a prafului des, cel puțin odată la două zile. Asta era pe la sfârșitul lunii februarie, 2012. În martie am mers la Timișoara și, ca de obicei, am trecut la „devastat” magazinul Farmec, de pe strada Lucian Blaga. Așa am ajuns să tratăm și casa cu Farmec, nu numai membrii familiei, atunci am decis să încercăm Nufăr Lemn-Parchet, pe care îl folosim și acum pentru mobilă. Pentru parchetul laminat și gresie folosim în prezent Nufăr Pardoseli, care miroase extraordinar.

DAR...
Produsul special


Întotdeauna exista un DAR, o conjuncție coordonatoare adversativă. Praful insistă să se pună pe electrocasnice, pe carcasele (negre) și ecranele televizoarelor, laptop-ul (negru) strigă după ajutor. Până acum foloseam o soluție specială care se laudă cu efect antistatic, dar pute ca un întreg laborator de chimie, iar prețul cam pute pentru buzunar. Tentată de  o ofertă din Billa, am ajuns să aleg tot Farmec, și anume Nufăr Verde Geamuri, după ce la întâlnirea cu Farmec din iulie a fost foarte lăudat. Citind eticheta (foto) m-a convins să-l încerc, deși pe pagina Sfatul Specialistului mi s-a răspuns că ideal ar fi un produs de curățare recomandat de producător. Dar am zis că risc, o să testez prima dată pe o porțiune din suprafețele mai delicate, mai ales că are principii active de origine naturală, Ph neutru și o formulare blândă, că doar n-o să stea să expire, chit că va fi folosit doar pentru carcasele nepretențioase, geamuri sau oglinzi. De cum am ajuns acasă l-am testat. Am remarcat instantaneu parfumul plăcut, soft, deloc înțepător de mușețel. L-am folosit pe televizoare (carcase și ecrane), iar mai apoi pe laptop (carcasă și display - e glossy, iar Nufăr n-a lăsat nicio urmă), oglinzile sunt lună. Este, așadar, un produs care face toți banii, mai ales că până miercuri inclusiv, la Billa costă 5,29 lei, iar în rest nu trece de 8-9 lei, în funcție de magazin.


Ce alte produse de curățenie Farmec ați încercat?

luni, 2 septembrie 2013

Septembrie, luni

Și ce dacă e septembrie? Pe mine nuanțele de galben, portocaliu, arămiu mă încântă. Ce dacă e luni, mai ales că vacanța studențească merge înainte? Deși la Oradea deja e frig și toamna dă semne că ne-ar face o vizită prelungită, anticipată, nu-i bai, vorba noastră, a ardelenilor. Spun asta pentru că, într-un fel, absența mea de pe blog în luna august a fost justificată. Adică, am profitat din plin de ultima lună oficială de vară, de câte ori am avut ocazia, m-am  tolănit la soare și m-am trasformat într-un panou fotovoltaic pentru a mă încărca cu suficientă energie pentru noul an studențesc ce începe peste o lună. O parte din energie am pus-o separat, aia e pentru SuperBlog, ediția 2013 care sunt convinsă că va fi plină de probe interesante, doar aruncând o privire pe lista sponsorilor și partenerilor. În rest, inspirație să fie!

Participarea la ediția de primăvară a fost o provocare de care, zic eu, am trecut cu brio, terminând pe locul 17. Deoarece aceea a fost prima mea participare, am mai avut și scăpări, consider că aș fi putut și mai mult, dar acum începe o nouă ediție, deci, o nouă șansă. Vor fi două luni de foc, pline de probe care mai de care, cu multe premii și multe, foarte multe emoții. Astfel, cu un fundal tematic nou-nouț, blogul meu abia așteaptă să se dea startul.

Ce dor mi-a fost de SuperBlog!
Succes tuturor participanților!