Afară vântul
vijelios șuieră,
Solul, sub infernul alb suferă,
Mesteacănul
dezgolit de viață
Tremură.
Cerul s-a transformat într-un
desen grafic,
În oglinda-i
se reflectă lumea, întreg
orașul
este plumburiu și
static.
Doar fulgii cad necontenit,
Coregrafic,
Ca-ntr-un dans străvechi
În care
cristalele hoinare și vântul
năprasnic
Valsează-n
perechi.
Acum, căldura
din case
E refugiu în
calea adierilor tăioase.
Dar, o, lume, în
inimă de ți-ai
păstra căldura,
De nu ți-ai
mai vărsa într-una
mătrăguna!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu